Nici nu stim exact cum s-a născut ideea. Poate din cenusa gândurilor triste ce fugeau spre emigrare. Am obosit spunându-le „la revedere” celor care pleaca dezamăgiti, dar plini de speranţă, spre o lume civilizată, cu oameni buni si zâmbitori. Cei ce ramân se invelesc in multe straturi, pentru că interactia cu mediul nu-ti poate aduce decat frustrări. Asa trăim noi, in mica noastră lume paralela, undeva in Pipera, sat mult blamat transformat in oras hibrid, vecini cu oameni inconjurati de garduri inalte, locuitori ai propriilor lumi, si incercăm să fim fericiti. Suntem o familie numeroasă; noi, cei mari, gravităm in jurul celor mici. Tomi, Runi, Alex si Catinca sunt minunile noastre, copii năzdravani, care aleargă toată vara prin livadă si ne inveselesc zilele cu chiotele lor. Copiiilor le place să ajute, să planteze seminte in solar, să ude grădina, să culeaga fructele si legumele când se coc, să pliveasca buruieni, să frământe coca pentru pâine, si desi este evident că mai mult ne incurcă, incercăm să-i incurajăm. Pentru că, atunci când muncesti, inveti să apreciezi; lucrurile aparent mărunte capată importantă si viata ta se schimbă. Contează dacă pomul, pe care l-ai plantat, a inmugurit, dacă semintele au incoltit, dacă siropul de zmeura a iesit bun si dacă prăjitura este gustoasă.
Prăjiturile noastre sunt bucătele de stare de bine, frânturi de zâmbet pierdut in mirosul florilor de cires, putin albastru de cer senin tolănit pe patul proaspat de iarbă cosita. Acesta este modul nostru de a interactiona cu lumea, pentru că simtim nevoia să oferim ceva si pentru că lucrurile simple contează.
